🧹🌍 Cine a făcut curățenie azi mâna sus??? ADI ECO SIBIU🤚👌
Cea mai bună metodă de a păstra curățenia în orașul nostru este ca toți cetățenii împreună cu autoritățile locale să facă un efort comun în această privință.









Noi, ADI ECO SIBIU, SOMA Sibiu, Street Delivery și nu în ultimul rând reprezentanții firmei Keep Calling am făcut curat, de-o parte și de alta a râului Cibin, de la Șoseaua Alba Iulia pâna la Piața Cibin.
Am reușit să parcurgem un traseu pe alocuri anevoios, alunecos, ne-am aplecat de asemenea și asupra luciului apei unde pluteau deșeuri aruncate de cetățeni iresponsabili.
Am colectat selectiv deșeurile găsite, cele mai multe fiind potrivite pubelei galbene: plastic și metal.
Sticlele si-au găsit și ele locul prin iarba proaspăt udată de ploaie, semn că cineva a făcut o petrecere în apropiere și nu a mai avut bunăvoința de a duce deșeurile până la pubela verde.
E mult mai ușor să arunci gunoiul la întâmplare decât să- l selectezi și să-l pui în pubela potrivită.
Și totuși în dorința noastră de a reda râului Cibin frumusețea naturală și de a-i păstra malurile curate ne-am rupt câteva ore din programul nostru obișnuit pentru a face o faptă bună pentru toată comunitatea orașului Sibiu.
Așadar, munca în echipă face bine individului. Un efort mic, pentru un viitor mai bun.
#adiecosibiu #somasibiu #streetdelivery #keepcalling


